Denta Beauté - toate Casele de Asigurari | 1190 Viena, Billrothstraße 12 | Telefon: +43 1 369 66 25

Ce e de făcut când există dinți lipsă?

Dinții pot fi în zilele noastre din nou fixați în osul alveolar, independent de cauza pierderii lor: parodontita sau cariile profunde. Dinții lipsă conduc nu numai la o estetica necorespunzatoare, ci și la o masticație deficitară. Dacă se dorește o restaurare fixă a danturii, nu mai este necesar în zilele noastre să se șlefuiască dinții vecini sănătoși (așa cum se întâmpla în cazul punților dentare); acum mulțumită implantelor dentare aceasta se poate evita.

Implantul dentar doar în gura sănătoasă

Implantele dentare (implante) sunt rădăcini artificiale, care au de cele mai multe ori un design asemănător unui șurub sau cilindric. Inserate în osul alveolar, ele înlocuiesc rădăcinile dinților pierduți. Din 1982 implantologia este recunoscută ca modalitate terapeutică dentară. Există diferite sisteme de implante. Pentru pacienți diferențele între sistemele uzuale de implante de pe piața sunt însă fără importanță. Toate sistemele sunt în urma concurenței de decenii dintre ele deja foarte „maturate”. Studiile științifice din ultimii 25 de ani certifică o rată foarte înaltă de succes a implantelor. După integrarea cu succes a implantelor în osul alveolar, rămân în funcțiune după 10 ani peste 90% din implante.

Indicațiile implantelor dentare sunt:

  • lipsa unui dinte
  • lipsa totală a dinților
  • lipsa parțială a dinților

Contraindicațiile unei restaurări dentare cu implante sunt orice infecții la nivelul gurii, de exemplu parodontita, cariile dentare sau gangrena pulpară.

Riscurile implantării sunt de exemplu: pierderea implantului, lezarea dinților vecini, lezarea nervilor din vecinătate și infecția osoasă.

Trebuie curățați dinții de pe implante?
Dinții de pe implante trebuie curățați mai bine decât dinții proprii. Zona prin care implantele ies de la nivelul gingiei trebuie păstrată fără inflamație, altfel se riscă apariția inflamației la nivelul implantului și ulterior pierderea lui.

Suport oare implantele?
Implantarea a devenit o parte uzuală a chirurgiei orale. În pofida dezvoltărilor imense din acest domeniu există pacienți nesiguri, deoarece au citit sau auzit de fenomene de „respingere” a implantului din titan. În literatura de specialitate nu se descriu nici un fel de reacții de respingere față de titan, chiar și în cazurile în care la unii pacienți se ajunge la pierderea implantului.

Ce cauzează pierderea unui implant?

  • răcirea insuficientă în timpul frezării canalului pentru implant în osul alveolar (greșeala medicului)
  • introducerea rădăcinii artificiale în osul deja inflamat (greșeala medicului)
  • suprasolicitarea timpurie a rădăcinii artificiale (greșeala medicului, greșeala pacientului)
  • întreținerea defectuoasă a implantului și abuzul de tutun favorizează în plus factorii negativi descriși mai sus (greșeala pacientului)

Ce se întâmpăa când un implant nu se integrează în os?
Este dezamăgitor când un implant dentar nu se integrează în osul alveolar și mai târziu trebuie îndepărtat, aceasta se întâmplă însă în cazuri rare. Chiar și atunci nu apar defecte importante la nivelul organismului, căci defectul osos va fi închis prin formarea de os nou. O nouă implantare este de obicei posibilă când aceasta este dorită de patient.

Se poate zbura cu implante dentare?
Mulți pacienti cred că din cauza implantelor dentare de titan trecerea prin detectoarele de metal nu mai este posibilă. În primul rând titanul din corp nu declanșează o alarmă; chiar și în cazul în care ar apărea cândva asemenea aparate pe piață, s-ar putea explica alarma cauzată foarte ușor cu ajutorul pașaportului de implante dentare.

Sunt implantele dentare soluția problemelor mele dentare?
Mulți pacienți cred că o dantură, care a evoluat într-o anumită direcție timp de decenii (înspre proteza totală dentară), poate fi tratată cu implante și aceasta poate că și chiar în anestezie generală. Cel mai important la o restaurare generală a danturii este schimbarea atitudinii, care a condus la distrugerea danturii. Aici este nevoie și de schimbarea medicului curant, în cazul în care acesta nu v-a avertizat asupra distrugerii danturii, dar și schimbarea atitudinii dumneavoastră, altfel noii dinți pe implante vă vor oferi doar o scurtă perioadă de timp satisfacție deplină!

Îmi doresc o restaurare dentară fixă. De câte implante aș avea nevoie?
Când lipsesc toți dinții de pe maxilar sunt de regulă 4 implante dentare în maxilarul inferior (jos) și 6 implante în maxilarul superior (sus) suficiente pentru o restaurare fixă.

Cât rezistă implantele dentare?
Studiile de specialitate din ultimii 25 de ani demonstrează o rată foarte ridicată de succes a implantelor dentare. Cât de mult timp pot rezista implantele în gură nu se poate aprecia acurat în acest moment; după integrarea cu succes a implantelor în os rămân dupa 10 ani peste 90% din implante în funcție.

Este un singur sistem de implant bun pe piață sau sunt toate la fel de bune?
În mod general se poate afirma, că sistemele de implante de pe piață în privința vindecarii osului nu prezintă diferențe majore între ele. Deși producătorii de implante dentare fac reclamă la suprafețe deosebite ale implantelor, care ar trebui să atingă o vindecare accelerată a osului, practica și studiile științifice nu a remarcat aceasta între diferitele sisteme de implante existente. În funcție de calitatea osului este nevoie de o perioadă de 0-3 luni pentru integrarea implantului în os, iar în cazurile cu augmentare osoasă chiar și ceva mai mult timp.

Diferențe în calitate se găsesc în schimb la nivelul suprafeței de suport a coroanei dentare. Coroana dentară nu se fixează direct pe implant, ci pe un segment intermediar, care se numește abutment. Abutment-ul se pune de obicei pe implant și se înșurubează pe acesta. Această conexiune reprezintă zona de minimă rezistență; unele firme recurg la Conexiunea conică și nu la o conexiune cilindrică – în mod corect, după cum a fost demonstrat recent!

Aici găsiți și mai multe video-uri referitoare la tema implantologie: